Ultima pagina

TRANSLATOR

joi, 2 februarie 2012

Pentru Mara: despre jacheta neagra

Pauza in timp ce lucrez - IN FINE - la t-shirtul din revista Ottombre. Sa bat in lemn, merge foarte bine. Sansele sunt foarte mari sa recomand tiparul la toata lumea. Mai mari probleme am cu surfilatul pe tricot. Trebuie sa ma uit la masina mea cum se regleaza pentru un astfel de material.
Recunosc ca sunt ageamie la lucratul cu tricotul. Din cauza asta am ales un material mai grosut. Nu cred ca ma tin curelele pentru un tshirt din lycra, subtire si foarte elastic. Asta in afara de faptul ca se pune problema daca imi pot permite un astfel de material, care tradeaza orice pernite si cute de pe corp. La varsta mea...
Gatul e OK, largimea e OK, sa vedem manecile. Acum sa trec la subiectul de azi.

Mara mi-a pus niste intrebari despre jacheta gri (postatarea 'Oda quiltuitului'). Hai sa-i raspund in pauza asta.


Draguta mea, talentata foc la croitorie, jacheta este facuta dupa un tipar Burda din 1990 si ceva. Primul strat este de poliester. Ceva ieftin si probabil f. prost de la un magazin de solduri - dar aratos, n-am ce zice, pentru ca are ceva argintiu cu putin sclipici in el. Am vrut mai intai sa fac o incercare.

La mijloc are un strat de vatelina, nu e scortoasa, dar este can nepliabila. Din care cauza este cam voluminoasa. Asta nu-mi prea place.

Daca as fi pus vatelina de bumbac se drapa mai bine su nu iesea chestia asta de costum de austronaut pe luna...
Iar captuseala este din polar fleece.

Modelul are maneca cazuta, cu rascroitura mare si nu are pensa. Am facut FBA (full bust alteration, vezi postarea despre metoda Palmer & Pletsch), tissue fitting si am incercat sa fac ce imi zice Burda. Dar am renuntat in curand pentru ca era un chin si aluneca poliesterul...

Ei ziceau sa tai intai tiparul pe primul strat (poliester la mine) si apoi sa-l pui peste captuseala si polar. Ei bine, este un chin si o munca de sclav sa readuci un poliester subtire ca matasea la forma initiala, dupa ce l-ai deplasat de pe masa de taiere peste vatelina si polar.
Asa ca am facut altfel.  Am pus cele 3 straturi unul peste altul, ceea ce a stabilizat poliesterul si am taiat tiparul in acelasi timp pe toate 3 straturile. Am lasat tiparul de hartie pe material (3 straturi!!!) si am cusut in jurul lui cu pas f.f.f. mare, cu tensiunea de sus scazuta si cu ata contrastanta (eu folosesc ata de surfilat in culorile cele mai idioate - culori neon, de ex, care raman si se vand mai ieftin) ca sa o disting de ata poliester folosita la cusut. Te ajuta sa stii ce ata trebuie sa tragi, fara sa risti sa tai cusatura definitva,
Asta numesc eu 'insailarea la masina'.  Serveste doua scopuri: una iti stabilizeaza straturile si mai ales poliesterul si a doua este ca avand marcarea pe fata este f usor sa pui cusatura peste cusatura, cand prinzi fata de spate, maneca sau gulerul.

Am masurat largimea modelului de quiltuit pe partile jachetei si pe manaci. Am tras o linie cu creta si am quiltuit intai manecile si partile, asa cum erau, insailate masinal pe 3 straturi. Cum se quiltuieste este iar un subiect aparte. Voi reveni.

Dupa ce am quiltuit cu modelele respective am inceput sa asamblez jacheta (am facut 2 jachete, fiiindca una nu a iesit pe placul meu si m-am plictisit sa repet acelasi model de quiltuit).

Ata mov este ata mea de insailat, care trebuie scoasa.



Apoi am cusut umerii si am finisat gatul (repet: probasem tiparul pe foita). Am cusut gulerul fata pe fata si am finisat ca si cum as fi lucrat cu materialul cu doua fete (double face). Am taiat straturile de dedesubt  la 1,5 cm de cusatura si stratul de deasupra la de 3 cm. Am indoit stratul cel mai lat peste celelalte 2 straturi, am insailat si am cusut cu masina, foarte de margine. Gulerul nu l-am finisat (partea unde se vede insailatura bieului), pt ca am pus bieu de jur imprejur ca la quilt si nu ai nevoie sa finisezi marginile, ti le finiseaza bieul pe care l-am pus de jur imprejului jachetei: tiv, marginea fetei, gulerul si ).


Vezi ce frumos iese si ce bine arata cand intorci reverul? Si ce frumos se finiseaza cu bieul?


Aici vezi pentru ce iubesc acest fel de a finisa ca la marginile quiltului: este extremde simplu de finisat (o sa copiez tutorialul de pe grupul meu Atelierul de Croitorie in postarea viitoare).

Dupa ce am finisat gatul, dar nu si marginea de sus a gulerului, am pus manecile 'plat' (flat / inainte de acoase tivul pe parti) spre deosebire de pusul manecii obisnuit, in cerc.

La capul manecii am folosit overlock / surfilat / zigzag. Tot e in interierul jachetei si nu se vede

Apoi am cusut marginile laterale, subratul la maneca si in continuare partea laterala pana la tiv. 
Aici am facut prost. Am surfilat / zigzag si am desfacut materialul pe parti, ca la tivul obisnuit. A iesit f. urat, plus ca nu sta bine deschis,
Data viitoare - ca vreau sa o mai fac o data, dar ceva mai lunga - voi alege intre (a) a finisa ca la guler  sau (b) asa zisa finisare HongKong si am sa prind fiecare parte a tivului de captuseala (cusut de mana) ca sa ramana deschis si plat. Cred ca a doua metoda e mai usoara, mai ales ca tot trebuie sa tai bieu din poliester pentru finisarea  hainii. (Cum se pune Hong Kong finish)

Dupa ce ai facut asta nu mai trebuie decat sa pui bieul, de jur imprejurul jachetei si la maneci. Apoi sa faci butoniere. Mai bine pui 'copci' sau nasturi ca la jeans (chestiile alea de metal care seamana cu copcile mici ce le puneam la fuste, nu stiu cum le zice)

Vezi postarea urmatoare despre pusul bieului la quilt. Dar aici ai de ales intre doua metode:
- (a) pui exact dupa metoda de quilt, cu avantajul ca nu se vede unde ai inceput si unde ai sfarsit de pus bieul (este o metoda buna pt lungimi mai mari de bieu, dupa cum veti intelege din postarea viitoare)
- (b) acolo unde incepe si se termina bieul se indoaie 1/2 cm, asa incat cele doua 'tivuri indoite' (latimea bieului) sa se intalneasca. Le unesti intai cusandu-le de mana si apoi dai la masina de jur imprejur. Metoda e buna pt bieu pus pe lungimi mai mici, cum e la maneca.


Si ultima remarca. Daca voi reface jacheta o voi face cu (1)  poliester + strat de finet / 1 sau doua + polar sau (2) vatelina subtire din bumbac in locul asteia voluminoase si nepliabile.
Asta fiindca vreau sa arat mai putin ca un omulet Michelin.

 (continua pe postarea 'Tutorial: bieul la quilt').

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu